Foc si gheaţă
Vă propunem experienţa de neuitat a unei terapii extrem de benefică pentru organism. Focul şi gheaţa, o combinaţie treptată de temperaturi. Începeţi procedura cu maxim 10 minute în Baia Turcească la 40C, după care ieşiţi şi răcoriţi-vă cu gheaţă sau cu un duş scoţian. Continuaţi cu alte 10 minute în Sauna cu Infraroşii la o temperatura de 60C, după care repetaţi experienţa Duşului Scoţian. Acum sunteţi pregătiţi pentru Sauna Finlandeză, la 90C. Rămâneţi aici maxim 10 minute. La ieşire, bucuraţi-vă de un scurt masaj cu gheaţă sau de un Duş Scoţian. Puteţi repeta această experienţă dacă simţiţi că organismul nu acuză stări neplăcute. Relaxaţi-vă cel puţin 30 de minute după ce ieşiţi din zona Hamam. Este foarte important să cereţi sfatul medicului dumneavoastră înainte de a urma această terapie. Accesul copiilor sub 16 ani nu este permis în această zonă.
Baia turcească
Baia Turcească, în denumirea originală Hamam, este o baie cu aburi cu o temperatură de maxim 40° C. Baia este compusă dintr-o zonă netedă de mozaic încălzit, de aproximativ 4 mp, pe care se realizează terapia şi o zonă de aşteptare formată din bănci de mozaic încălzit. În baia turcească se mai află trei fântâni săpate în piatră, cu apă rece şi caldă. Este strict interzis accesul în zona Hamamului cu costume de baie din materiale plastice sau sintetice. În acest sens, se poate folosi un prosop tradiţional turcesc, folosit în special în hamam, numit peştama (pestemal) cu care se înfaşoară corpul pe toată perioada băii. Aceste pestamale se afla in zona de Ice & Fire. Vă recomandăm să vă consultaţi medicul personal înainte de a decide folosirea hamamului!
Duşul Scoţian
Constă dintr-o găleată de lemn care este suspendată în zona duşurilor (hamam) şi de care este fixat un lanţ. Găleata este umplută cu apă rece de aproximativ 18° C.
Este preferat ca la ieşirea din hamam sau din saună să vă turnaţi o găleată de apă rece pe corp.
Trebuie să vă asiguraţi înainte de această procedură că organismul dumneavoastră este pregatit pentru un şoc termic. Persoanele cu afecţiuni cardiace, cancer sau care nu suportă diferenţele mari de temperatură să nu folosească această terapie.
Vă recomandăm să consultaţi medicul dumneavoastră personal înainte de a decide să folosiţi duşul scoţian!
Duşul tropical
Duşul tropical este realizat din mozaic si combină trei elemente principale: culoare, sunet şi apă. Duşul are trei programe: Tropical Rain, Cold Mist şi Side Nozzles.
Sauna cu Sare
O saună placată cu blocuri de sare care, prin procesul de încălzire, generează ioni negativi benefici sănătății noastre. Temperatura din sauna cu sare poate ajunge până la maxim 60˚C și are o umiditate scăzută de 40-50%.
Sauna cu sare îmbină beneficiile unei saline cu cele ale unei saune:
- • decongestionarea și dezinfectarea mucoaselor căilor respiratorii;
- • ameliorarea simptomatologiei;
- • poate ajuta la tratarea bolilor sistemului respirator: astm, bronșită cronică, sinuzită și pneumonie, tuse cronică;
- • ameliorarea simptomelor cauzate de alergii, stres, oboseală, surmenaj, probleme vasculare, probleme digestive;
- • ameliorarea durerilor de cap, migrenelor.
Se recomandă utilizarea saunei cu sare timp de 25 minute. Este un tip de saună care este recomandată și copiilor.
Sauna cu infraroşii
Este o saună într-o incintă de lemn, încalzită electric. Sauna cu infraroşii are avantajul unei umidităţi scăzute şi a unei temperaturi nu foarte ridicate (aproximativ 65°C).
Oferă posibilitatea de a sta în şezut pentru maxim 5 persoane.
Este recomandată persoanelor cu afecţiuni reumatice.
Se interzice, spre binele dumneavoastră, accesul cu costume de baie din material plastic sau sintetic, precum şi accesul cu bijuterii sau alte accesorii. Persoanele care au consumat alcool nu pot urma această terapie.
În saună, vă rugăm să vă înfaşuraţi în peştama (prosop turcesc din bumbac) sau în prosop.
Vă recomandăm să vă consultaţi medicul personal înainte de a decide urmarea acestei terapii!
Sauna finlandeză (uscată)
Este o saună realizată într-o incintă de lemn, încalzită electric cu ajutorul rocilor vulcanice. Sauna uscată sau finlandeză are o umiditate de aproximativ 10% şi o temperatură de 85° – 90°C, efectul fiind simţit după primele 5 minute de utilizare printr-o transpiraţie puternică.
Este recomandat consumul în cantitate mare de apă şi sucuri naturale pentru a ajuta corpul să elimine toxinele acumulate. Totodată, la un interval de 7-10 minute se recomandă duşuri reci sau frecţie cu gheaţă.
Sauna are o capacitate de maxim 8 persoane în poziţie şezut sau întins.
Sauna uscată este contraindicată persoanelor cardiace, a persoanelor bolnave de cancer sau cu simptom de febră.
Se interzice, spre binele dumneavoastră, accesul cu costume de baie din material plastic sau sintetic precum şi accesul cu bijuterii sau alte accesorii. Persoanele care au consumat alcool nu pot urma această terapie.
În saună vă rugăm să vă înfaşuraţi în peştama (prosop turcesc din bumbac) sau în prosop.
Vă recomandăm să vă consultaţi medicul personal înainte de a decide urmarea acestei terapii!
Baile Kneipp
Cunoscută sub această denumire după pastorul german Sebastian Kneipp (1821-1879), care a inventat-o, terapia cu apă rece şi caldă conduce spre o mai bună circulaţie a sângelui în organism.
Baia Kneipp constă dintr-o bancă din mozaic încalzită, la baza căreia se află două cădiţe, una cu apă rece (aprox 17°C) şi alta cu apă caldă (aprox 40°C). Procedura implică introducerea picioarelor în baia caldă pentru 2 minute, urmată de introducerea picioarelor în baia rece pentru maxim 1 minut. Se repetă procedeul de 3-4 ori după care picioarele vor fi învelite într-o peştama (prosop traditional turcesc).
Baile Kneipp sunt recomandate persoanelor care suferă de dereglări ale somnului sau au probleme cardiace sau varice.