POLITICA PRIVIND PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL 
ÎN CADRUL www.orhideeaspa.ro

Protecţia datelor dumneavoastră cu caracter personal reprezintă o importantă latură a activităţii noastre, iar în acest sens ne dorim să vă garantăm un standard înalt de transparenţă şi confidenţialitate.

Acţionam cu maximă diligenţă în ce priveşte aplicarea prevederilor Regulamentului General privind Protecția Datelor 2016/679/UE referitor la protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, și de abrogare a Directivei 95/46/CE („RGPD”), dar şi a celorlalte prevederi din legislaţia naţională privind protecţia datelor personale.

Comisia Europeană a definit datele cu caracter personal ca fiind orice informații care se referă la o persoană fizică identificată sau identificabilă. Informațiile diferite care, adunate, pot duce la identificarea unei anumite persoane constituie și ele date cu caracter personal.

Datele cu caracter personal care au fost anonimizate, criptate sau pseudonimizate, dar pot fi utilizate pentru reidentificarea unei persoane rămân date cu caracter personal și sunt vizate de RGPD.

Datele cu caracter personal care au fost făcute anonime în așa fel încât persoana fizică nu este sau nu mai este identificabilă nu mai sunt considerate date cu caracter personal. Pentru ca datele să fie cu adevărat anonimizate, anonimizarea trebuie să fie ireversibilă.

Sunt astfel de date cu caracter personal, spre exemplu: nume și prenume; adresă de domiciliu; o adresă de e-mail, cum ar fi prenume.nume@societate.com; un număr de act de identitate; date privind locația (de exemplu, funcția de date privind locația disponibilă pe un telefon mobil); o adresă de protocol de internet (IP); un identificator de modul cookie; identificatorul de publicitate al telefonului dvs.; date deținute de către un spital sau un medic, care ar putea fi un simbol ce identifică în mod unic o persoană.

Politica de prelucrare a datelor cu caracter personal se aplică în toate relaţiile pe care SC MILLENNIUM TOUR SRL le desfăşoară atât cu clienţii societății, cât şi cu partenerii de afaceri sau cu oricare alte persoane cu care intră în raporturi de colaborare, conlucrare sau asociere. De asemenea, prezenta politică de prelucrare a datelor cu caracter personal se aplică datelor colectate prin intermediul paginii de internet SC MILLENNIUM TOUR SRL dar şi altor date colectate prin intermediul serviciului de e-mail sau în cadrul unor evenimente organizate de către sau în colaborare cu SC MILLENNIUM TOUR SRL.

Pentru politica privind utilizarea fişierelor de tip cookie vă rugăm să consultaţi secţiunea specifică destinată modulelor cookie.

Datele cu caracter personal prelucrate de către SC MILLENNIUM TOUR SRL

În funcţie de raporturile contractuale şi relaţiile desfăşurate cu dumneavoastră putem prelucra diferite tipuri de date cu caracter personal. Aceste date pot include: numele şi prenumele dumneavoastră, denumirea postului, adresa poștală, inclusiv adresa de domiciliu, în cazul în care ne-ați comunicat-o, adresa profesională, numărul de telefon, numărul de telefon mobil, numărul de fax și adresa de e-mail.

În situaţia în care sunteţi client al SC MILLENNIUM TOUR SRL categoriile de date prelucrate pot include și orice informaţii despre care am luat la cunoştinţă în interesul îndeplinirii mandatului care ne-a fost încredinţat. Astfel de date pot fi datele privind apartenența la un sindicat, datele de sănătate, datele cu privire la opiniile dumneavoastră politice, datele privind condamnări penale și infracțiuni sau orice alte asemenea date.
De asemenea, păstrăm o evidenţă a interacţiunilor pe care SC MILLENNIUM TOUR SRL le are cu dumneavoastră şi prelucrăm aceste date în scopul asigurării unor servicii profesionale la standarde ridicate şi care să corespundă nevoilor dumneavoastră.

Temeiul juridic al prelucrării datelor dumneavoastră cu caracter personal

Interacţiunea dumneavoastră cu SC MILLENNIUM TOUR SRL este analizată cu maximă diligenţă din partea noastră, asigurarea transparenţei şi confidenţialităţii reprezentând un obiectiv deosebit de important pentru noi.

Datele dumneavoastră cu caracter personal sunt prelucrate de către SC MILLENNIUM TOUR SRL ţinându-se seama de raporturile existente între părţi. Astfel, în deplin acord cu Regulamentul General privind Protecția Datelor 2016/679/UE referitor la protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, și de abrogare a Directivei 95/46/CE temeiul prelucrării poate fi reprezentat de:
a) consimţământul dat de către dumneavoastră pentru prelucrarea datelor cu caracter personal pentru unul sau mai multe scopuri specifice;
b) necesitatea prelucrării pentru executarea unui contract la care dumneavoastră sunteţi parte sau pentru a face demersuri la cererea dumneavoastră înainte de încheierea unui contract;
c) necesitatea prelucrării în vederea îndeplinirii unei obligaţii legale care ne revine în calitate de operator;
d) necesitatea prelucrării pentru a proteja interesele vitale ale dumneavoastră sau ale altei persoane fizice;
e) necesitatea prelucrării pentru îndeplinirea unei sarcini care serveşte unui interes public sau care rezultă din exercitarea autorităţii publice cu care suntem învestiţi în calitate de operator;
f) necesitatea prelucrării în scopul intereselor legitime urmărite de către societatea SC MILLENNIUM TOUR SRL sau de o parte terţă, cu excepţia cazului în care prevalează interesele sau drepturile şi libertăţile fundamentale ale dumneavoastră, care necesită protejarea datelor cu caracter personal, în special atunci când persoana vizată este un copil.

Scopul prelucrării datelor cu caracter personal de către SC MILLENNIUM TOUR SRL

Datele dumneavoastră cu caracter personal vor fi prelucrate doar în scopuri legitime. În acest sens, vom prelucra datele cu caracter personal în următoarele scopuri:
– oferirea serviciilor solicitate în deplin acord cu actele normative cu incidenţă în îndeplinirea misiunii ce ne-a fost încredințată;
– gestionarea relaţiilor contractuale cu dumneavoastră, în calitate de client, partener, colaborator ş.a., pentru îmbunătăţirea serviciilor pe care vi le furnizăm şi pentru analiza gradului dumneavoastră de satisfacţie în ce priveşte serviciile noastre;
– îndeplinirea unei obligaţii legale impusă de legislaţia naţională şi de asemenea, pentru respectarea hotărârilor judecătoreşti;
– gestionarea securităţii şi accesului în sediul nostru, gestionarea securităţii sistemelelor IT pentru evitarea sustragerii de informaţii sau date ale clienţilor, partenerilor, colaboratorilor sau oricăror altor persoane cu care SC MILLENNIUM TOUR SRL a interacţionat.

Furnizarea datelor cu caracter personal:

În scopul asigurării îndeplinirii obligaţiilor care ne revin potrivit legii şi raporturilor contractuale existente, dar şi pentru asigurarea unor servicii de înaltă calitate, vă rugăm să ne furnizaţi datele cu caracter personal solicitate de către SC MILLENNIUM TOUR SRL în modalitatea solicitată şi la termenul stabilit în acest sens.
Atunci când ne încredinţaţi date cu caracter personal ale altor persoane fizice, vă rugăm să le informaţi, în prealabil, despre Politica de confidenţialitate a SC MILLENNIUM TOUR SRL, astfel cum aceasta este prezentată în cuprinsul acestei secţiuni.

Dezvăluirea datelor cu caracter personal:

În acest sens, vă informăm că utilizăm diferite servicii de la furnizori externi sau interni („persoane împuternicite de operator”). Vom accesa doar acele servicii care oferă garanții suficiente pentru protecția datelor dumneavostră cu caracter personal. Vă prezentăm lista serviciilor pe care le accesăm și categoriile de date furnizate acestora:
1. Servicii SMTP (comunicare e-mail) – adresa de e-mail;
2. Servicii de facturare – nume, prenume, adresa de e-mail, număr de telefon, adresă, date de identificare înscrise în cartea de identitate;
3. Servicii de curierat/poștă – nume, prenume, adresa de e-mail, număr de telefon, adresă;

Drepturile de care beneficiaţi:

a) Dreptul de a fi informat despre cum vor fi folosite datele personale;
b) Dreptul de acces la datele personale;
c) Dreptul de rectificare a datelor dacă acestea sunt eronate sau incomplete;
d) Dreptul de a fi șters sau așa-numitul Right To Be Forgotten pentru a nu mai fi inclus în comunicări sau procesări ulterioare;
e) Dreptul de a restricționa procesarea datelor dincolo de simpla lor păstrare;
f) Dreptul de transfer al datelor pentru a fi la dispoziția persoanelor așa cum doresc ele să le folosească pe alte platforme sau în alte servicii;
g) Dreptul de obiecție împotriva utilizării datelor în campanii de marketing;
h) Dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată inclusiv prin creare de profiluri, care produce efecte juridice care privesc persoana vizată sau o afectează în mod similar într-o măsură semnificativă.

Durata prelucrării datelor cu caracter personal:

Datele dumneavoastră cu caracter personal vor fi păstrate atât timp cât este necesar în scopul îndeplinirii obligaţiilor ce ne revin potrivit raporturilor contractuale existente între dumneavoastră şi SC MILLENNIUM TOUR SRL. Aceste date vor fi păstrate, în anumite situaţii şi după încetarea raporturilor contractuale pentru asigurarea aducerii la îndeplinire a scopurilor enunţate mai sus, în acord cu politicile noastre interne şi cu obligaţiile legale care ne revin.

Actualizarea datelor dumneavoastră cu caracter personal:

Versiuni ale prezentei Politici privind protecţia datelor cu caracter personal:
Prezenta Politică privind protecţia datelor cu caracter personal a fost actualizată astăzi, 23.09.2019.
Ne rezervăm dreptul de a actualiza şi modifica periodic Politica privind protecţia datelor cu caracter personal, orice modificare intrând în vigoare în termen de 10 zile de la data publicării noii versiuni pe pagina de internet a societății, SC MILLENNIUM TOUR SRL.

Inapoi